Klaus Iohannis critică noul Cod Fiscal: „Aflați în prag electoral, trebuie să înțelegem distanța dintre tentația politică și realitatea economică”

Publicat: 15/07/2015, 14:45
Actualizat: 20/07/2015, 11:36

După o discuție cu guvernatorul BNR, Mugusr Isărescu, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre ce înseamnă o economie sănătoasă și cum ar putea România să aibă parte de ea. În opinia sa, noul Cod Fiscal, pe care încă nu l-a promulgat, are câteva probleme. Reducerea unor taxe, despre care spune că este utilă, nu trebuie să pună în pericol alte beneficii.

„Istoria recentă arată că nu ne mai putem permite experimente economice sau politici publice cu jumătăți de măsură, mai ales când acestea atentează la aspirațiile noastre de libertate și prosperitate pe termen lung. Aș putea invoca, drept exemplu, noul Cod fiscal, pe care chiar zilele acestea îl analizez, pentru a decide asupra oportunității promulgării sale. Nu știu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod fiscal ar revoluționa finanțele României, prin simpla reducere a unor impozite. Cred că n-ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci și maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanțelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflați totuși în prag de an electoral, trebuie să înțelegem distanța dintre tentația politică și realitatea economică”, a declarat Iohannis, la BNR.

De altfel, președintele susține că românii trebuie să renunțe la iluzii și că este nevoie de o nouă abordare economică. Iohannis a dat exemplul Greciei, a cărei economie „s-a bazat pe deficite și datorii publice”, adică „dezechilibre care trebuie corectate profund”.

În timp ce premierul Victor Ponta s-a lăudat, în diverse rânduri, cu creșterea economică, șeful statului susține că „progresul României nu trebuie să aibă doar o alură cantitativă, statistică și prin rate înalte de creștere”. „Atunci când sunt obținute ușor se pot pierde la fel de ușor”, a avertizat el.

„Economia pare construită, în continuare, în jurul bugetului de stat, ceea ce explică de ce românii așteaptă ca multe lucruri să vină, în continuare, de la stat sau prin intermediul statului. Este nevoie ca întreprinderile de stat să își corecteze dezechilibrele, care trădează indisciplină financiară și management defectuos. Încă nu este târziu, în acest sens, să înțelegem necesitatea regândirii rolului statului, prin întărirea prezenței sale instituționale și restrângerea prezenței sale economice. Altfel nu vom putea spera la europenizarea României, la dezvoltarea unei clase de mijloc puternice, care este indicatorul autentic al dezvoltării economice”, a mai spus Iohannis.

Amintim faptul că noul Cod Fiscal a fost adoptat de Camera Deputaților, forul decizional în acest caz, pe 24 iunie 2015, fiind trimis spre promulgare. Președintele are la dispoziție 20 de zile pentru a o promulga sau pentru a o trimite înapoi la Parlament pentru reexaminare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce animal nu are stomac?
×